YG Corp
 

MANAGEMENTUL RISCURILOR ŞI DEZASTRELOR (EXPERIENȚA UNUI MEDIC MILITAR)

Trăim într-o lume ce abundă de pericole naturale, tehnologice sau biologico-sociale, care generează riscuri ce pot provoca dezastre însoțite de pierderi umane, materiale și ecologice.

Multiplele fenomene meteorologice (inundații, secetă, furtuni), topologice (inundații, curgeri de noroi, avalanșe de zăpadă, alunecări de teren etc), telurice și tectonice (cutremure, erupții vulcanice etc.), sociale (refugiați în număr mare, foamete, inclusiv creată artificial), tehnogene (accidente), militare (conflictele militare locale, conflicte militare cu multe focare), biologice (epidemii și pandemii), accidente (defectiuni de structuri - baraje, tuneluri, cladiri, mine etc., deteriorarea stațiilor atomice, scurgeri de la uzine chimice, incendii, naufragii, epave de trenuri, explozii mari etc.) însoțite de un număr impunător de sinistrați traumatizați sau de imbolnăviri în masă au demonstrat necesitatea familiarizării nu doar a medicilor, dar și a factorilor de decizie din sectorul public și privat cu gestionarea situațiilor de extremă.

În aceste condiții a crescut importanța instruirii în domeniul Managementului riscurilor și Managementului dezastrelor, care reprezintă două componente de bază ale unui proces, axate pe excluderea sau reducerea probabilităţii unui eventual pericol, asigurarea unui răspuns prompt și adecvat, precum și lichidarea cât mai curând posibil a consecinţelor nefaste.

În situații de dezastru cea mai mare prioritate în asistența medicală acordată victimelor este salvarea în masă a vieților omenești și toate eforturile trebuie să fie direcționate spre îndeplinirea acestui obiectiv. Această misiune poate fi realizată doar printr-o interacțiune bine organizată și coordonată a tuturor serviciilor medicale și nonmedicale, care va determina eficacitatea asistenței medicale în situații de dezastru.

În multe situații primul ajutor este acordat sub formă de auto-asistență și ajutor reciproc a supraviețuitorilor unei catastrofe, deoarece personalul medical este întotdeauna insuficient sau chiar lipsește în momentul dezastrului. Acest lucru este posibil doar dacă populația, inclusiv factorii de decizie la nivel central și local, vor fi capabili să soluționeze un șir de probleme fundamentale: lipsa sau insuficiența informației despre situația reală, combaterea dezinformării, gestionarea eficientă a panicii și fricii etc.


Aspecte prvind Managementul riscurilor şi dezastrelor vor fi abordate în cadrul seminarului ținut de reputatul medic Victor Cojocaru profesor unverstar, doctor habilitat, colonel în rezervă.

Viziunea profesorului se bazează pe experiența personală acumulată în războiul din Afganistan, la lichidarea consecințelor exploziei din Arzamas, exploziei bazei de petrol Sverdlovsk, exploziei conductei de gaze în Bashkiria, cutremurelor din Armenia și Turcia, epidemia COVID-19 etc.